A A A

 

Uniunea Europeană oferă asistență pentru crearea serviciilor de suport și educație în 5 raioane ale țării

Un proiect finanțat de Uniunea Europeană care va facilita accesul în primii ani de viață ai copiilor cu necesități speciale la serviciile comunitare de suport și educație a fost lansat astăzi, 3 martie curent, la Chișinău.Proiectul va fi desfășurat în perioada anilor 2016-2018, în cinci raioane ale țării: Cahul, Călărași, Fălești, Nisporeni și Ungheni.

 

Obiectivul general al acestui proiect este de a asigura accesul copiilor cu necesități speciale, cu vîrsta cuprinsă între 0-7 ani și familiilor acestora la programe de suport, dezvoltate în cadrul acestui proiect. Programele vor fi orientate spre consolidarea capacităților părinților, profesioniștilor și oferirea acestei categorii de copii a celor mai bune oportunități pentru dezvoltarea în primii ani de viață a potențialului de care dispun.

 

„Noi conștientizăm cît de important este sprijinul în primii ani de viață ai copilului pentru a-i asigura un start sigur și sănătos. De aceea, familia trebuie să aibă suportul necesar pentru asigurarea accesului la servicii ce țin de dezvoltarea abilităților parentale, de suport în creșterea copilului cu necesități speciale, atît din partea profesioniștilor cît și a comunității” a declarat ministrul, Stela Grigoraș.

 

Reprezentantul delegației Uniunii Europene, Wicher Slagter a reiterat ”Drepturile copilului este un domeniu important în relațiile dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Iată de ce susținem toate programele de asigurare a drepturilor copiilor care rămân una din categoriile cele mai vulnerabile în Moldova. Astfel, împreună cu partenerii noștri vom oferi protecția necesară copiilor cu necesități speciale”.

 

Programele de suport și educație care vor fi dezvoltate în cadrul proiectului sunt: • Terapia prin muzică sau Meloterapia – program de comunicare prin muzică; • Portage – serviciu de asistență și suport în educație la domiciliu, pentru familiile cu copii cu necesități speciale; • Mellow Parenting – terapie de curs pentru consolidarea abilităţilor părinteşti şi fortificarea relaţiei dintre părinţi şi copii bazată pe teoria ataşamentului.

 

În cadrul acestui proiect va fi dezvoltat, la nivel naţional, programul de comunicare Makaton, care implică folosirea semnelor și a simbolurilor pentru a ajuta oamenii să comunice. Acesta va fi integrat ca instrument de lucru pentru toți actorii implicați în procesul educațional cu copiii care au probleme în vorbire și comunicare.

 

Acțiunile proiectului menționat vor contribui la implementarea Programului Național de Dezvoltare a Educației Incluzive pentru anii 2011-2020 și a Strategiei pentru protecția copilului și familiei pentru anii 2014-2020, prin consolidarea capacităților autorităților publice centrale și locale în realizarea acestor programe. Bunele practici obținute în cadrul proiectului vor fi diseminate în alte 6 raioane ale țării, cu integrarea acestora în sistemul național de educație și protecție socială.

 

Proiectul ”Sporirea accesului copiilor cu necesități speciale la servicii comunitare de suport și educație în primii ani de viață” va fi implementat de AO ”Parteneriate pentru fiecare copil”, în colaborare cu consorțiul format din Organizațiile Mellow Parenting și HealthProm din Marea Britanie, cu susținerea Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Ministerului Educației și a administrațiilor publice locale din cele cinci raioane beneficiare ale proiectului. Proiectul în valoare totală de 680,000 euro este finanțat de Uniunea Europeană.